Verbul a sabatiza nu există, dar eu l-am inventat în 2006 pentru a celebra întâlnirea în carne şi oase cu Ernesto Sábato, autorul capodoperei Despre eroi şi morminte şi a celorlalte două cărţi celebre - Tunelul şi Abaddon, exterminatorul.

Mi-a plăcut să cred că verbul a sabatiza conţinea felul de a scrie al marelui scriitor argentinian, cu ale sale tehnici ritualice de a portretiza coşmaruri, cu halucinaţiile în trombă narativă şi mai ales cu farmecul post-kafkian al hibridării solitudinii, înstrăinării de lume şi adâncimilor sufleteşti.

L-am întâlnit în carne şi oase pe Ernesto Sábato, la Buenos Aires, la 1 septembrie 2006, în casa lui situată în afara metropolei, într-o zonă numită Santos Lugares. Mă aflam alături de Corin Braga, al cărui maestru recunoscut în proză, pe lângă Kafka şi Bulgakov, este Sábato însuşi. Ne-am găsit în faţa unei case înconjurate de o grădină „nebună”, cu rododendroni uriaşi şi tuia. O casă cu destule camere unde, într-una din ele, aşezat la birou, îmbrăcat în bluejeans şi o cămaşă roşie, ne aştepta scriitorul. Ştia că suntem scriitori români şi mai ştia că el este (cel puţin pentru unul dintre noi) un magistru al prozei secolului XX. Întâlnirea cu Sábato îmi revine limpede în minte acum, când aflu că, în 30 aprilie 2011, la 99 de ani, scriitorul a murit.

Cu oarecare vreme înainte de a ajunge în Argentina, în 2006, am început să recitesc Despre eroi şi morminte şi să-mi notez locurile cheie din roman, pentru a filma nu doar un Buenos Aires real, de azi şi acum, ci şi unul fantasmatic. Puhoiul de străzi şi locuri din romanul lui Sábato ma familiarizat sonor cu oraşul. Deci: parcul Lezama, strada Balcarce, parcul Colon, parcul Retiro, strada Garay, strada Isabel Catolica, strada Amiral Brown, bulevardul Pedro Mendoza, strada Belgrano, strada Pueyrredon, strada Leandro Alem, Piaţa 9 Mai, strada Callao, Piaţa Imacu