Un alt proiect interesant prezentat ieri de Ministerul Economiei, cel de transport al gazelor din Azerbaidjan în România prin Georgia, necesită o investiţie minimă de 1,2 miliarde de euro, maximum putând ajunge chiar la 4,5 miliarde de euro, ceea ce ar face ca preţul gazelor să fie mai mare decât cel cu care România importă din Federaţia Rusă.
"Preţul gazelor ar putea fi mai mare decât cel la care importăm din Rusia. Fezabilitatea acestui proiect va fi decisă în urma studiului de fezabilitate", a declarat ieri Corneliu Condrea, director în Ministerul Economiei, precizând că studiul de fezabilitate recomandă ca acţionarii AGRI să negocieze cu Turcia tranzitul strâmtorii Bosfor de către vapoarele care ar urma să aducă gazele din Azerbaidjan în portul Constanţa, dar că această ţară nu va permite ca vapoarele să fie mai lungi de 150 metri.
Finalizarea studiului de fezabilitate este estimată pentru trimestrul al doilea al anului viitor.
Ministerul Economiei a prezentat joi un document de derulare a investiţiei.
În document sunt prezentate trei scenarii referitoare la costurile şi capacitatea proiectului.
În prima variantă, care vizează o capacitate de transport al gazelor de două miliarde metri cubi, valoarea investiţiei este estimată la 1,2 miliarde de euro. Varianta a doua cuprinde o capacitate de transport de cinci miliarde metri cubi de gaze, situaţie în care costurile sunt evaluate la 2,8 miliarde de euro.
Varianta a treia vizează o capacitate de opt miliarde metri cubi de gaze şi costuri de 4,5 miliarde de euro.
În privinţa surselor de finanţare, documentul prezentat de Ministerul Economiei avansează două variante. Prima ar fi majorarea capitalului companiei de proiect, fie prin emisiunea de acţiuni, fie prin creşterea valorii nominale a titlurilor existente.
A doua posibilitate de finanţare este atragerea unui investito