„Am ales Constanţa pentru acest botez pentru că l-am făcut pe celălalt la Bucureşti. Şi facem aşa: unul acolo, unul aici..."
Deputatul PSD Eduard Martin va năşi, pentru a doua oară, în familia Prigoană.
Social-democratul l-a creştinat, în 2008, şi pe primul copil al cuplului Prigoană-Bahmuţeanu, Maximus-Mihai. Aşa cum a promis de atunci, Edi Martin îl va năşi şi pe Eduard-Gabriel. Numai că, de data aceasta, evenimentul va avea loc la Constanţa, oraşul natal al naşului, şi nu la Bucureşti, pe tărâmul finilor, aşa cum s-a întâmplat în primul caz. Ceremonia religioasă va avea loc sâmbăta aceasta, la catedrala Sf. Petru şi Pavel din Constanţa, şi, probabil, slujba va fi ţinută de ÎPS Teodosie, duhovnicul lui Eduard Martin şi un apropiat al familiei acestuia. „Nu vrem să spunem unde va avea loc petrecerea de după. Sincer, nu ştiu ce vedete sunt invitate. Din partea mea vor veni nişte prieteni apropiaţi. L-am invitat şi pe primarul Radu Mazăre, însă nu va putea participa pentru că va pleca din oraş. Avea o călătorie planificată de mai mult timp şi nu a mai putut contramanda", spune naşul cel mare.
Petrecere cu Băsescu
Martin a mai povestit că finul său este foarte frumos şi sănătos, că este foarte încântat că se va afla din nou în această postură şi că va năşi de unul singur. Cu toate acestea, Martin va fi însoţit de-a lungul întregului eveniment de prietena sa, Monica: „Voi boteza singur, dar o voi avea alături pe Monica. Am ales Constanţa pentru acest botez pentru că l-am făcut pe celălalt la Bucureşti. Şi facem aşa: unul acolo, unul aici...". Pe 15 martie 2008, Edi Martin i-a devenit naş lui Maximus-Mihai Prigoană. Petrecerea a avut loc la Hotelul Marriott din capitală şi a costat, potrivit ziarelor vremii, aproximativ 50.000 de euro. 500 de invitaţi, care mai de care mai celebri, s-au bucurat pentru creştinarea primului vlăstar al agitatei famil