Trecut nu demult în eternitate, ÎPS Bartolomeu Anania, scriitorul Valeriu Anania, autorul celebrei ediţii jubiliare a Bibliei (2001), dar şi al unei opere scriitoriceşti remarcabile (premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România în 1982), a fost student la Medicină, bucurându-se de îndrumarea unor corifei ai acestei ştiinţe şi arte, precum Iuliu Haţieganu ori Victor Papilian, în Clujul anilor ulteriori celei de-a doua conflagraţii mondiale. Amintirile acestor dificili ani de studenţie constituie capitole ale impunătorului volum „Memorii“ (2008). La rubrica Jurnal de jurnale, dl dr. Mihail Mihailide se referă la unele dintre aceste notaţii memorialistice care, încă din timpul îndelungatei şi interesantei vieţi a scriitorului au ridicat întrebă ri şi au suscitat controverse. (...)

„Nu am ţinut niciodată un jurnal“. Motivul: în cei douăzeci şi şapte de ani trăiţi sub dictaturi în România, orice gând încredinţat hârtiei „putea deveni obiect de incriminare şi osândă“. Unii au riscat totuşi; alţii au riscat, pătimind (cazul inginerului Gh. Ursu e notoriu: denunţat Securităţii de către o colegă de birou că scrie un jurnal intim, e arestat şi decedează în urma bătăilor primite). ÎPS Bartolomeu Anania (n.1921), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu diferite funcţii, între 1966 şi 1976, la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din SUA, o vreme student la Medicină şi exmatriculat de autorităţile comuniste, nu a riscat. Nici măcar mai târziu, în lumea liberă, deoarece „vechea nedeprindere de a-mi face însemnări zilnice a devenit deprinderea de a nu le face“. Totuşi, „Vine o vreme când viaţa ta se cere rostită şi altfel decât în graiul convenţiilor sociale, mai adevărat adică şi mai de-a dreptul, şi atunci, în lipsă de altceva, ţi-o iei de la capăt pe amintiri, de-a ros