Atunci când Jacob Burckhard a publicat „Pictura de gen neerlandeză” (1874), tablouri având ca subiect scene din viaţa de zi cu zi, cu personaje muncind, distrându-se, mâncând, făcând gesturi banale, erau considerate încă a avea o importanţă minoră într-o istorie a artei dominată de portrete, peisaje şi lucrări cu teme religioase sau istorice.
De abia către sfârşitul secolului al XIX-lea, varietatea caracterelor, atenta observare a detaliilor unor veşminte sau obiecte, extraordinara abilitate de a manipula lumina în pictura unor artişti de geniu – Vermeer, Brouwer, Steen, Chardin, de Hooch – au fost cu adevărat recunoscute. Pe măsură ce patronajul artistic a devenit tot mai „democratic” interesul publicului pentru acest tip de compoziţii s-a accentuat, dând naştere la noi comenzi. Un întreg grup de artişti cunoscut sub numele de Nabis – Bonnard, Vuillard, Maurice Denis – este renumit pentru variatele picturi de gen produse.
În acest context, Muzeul Metropolitan a dedicat două mici expoziţii independente unor segmente ale operei lui Cézanne şi Miró, piloni ai modernismului care, în momente esenţiale ale evoluţiei lor artistice, au simţit nevoia să abordeze subiecte tipice pentru pictura de gen.
În ultimul deceniu al secolului al XIXlea, Paul Cézanne a pictat o serie de cinci tablouri având ca subiect ţărani din zona Aix-en-Provence jucând cărţi. Trei dintre acestea, provenind din colecţiile Metropolitanului, Muzeului Orsay şi Institutului Courtauld din Londra, sunt acum prezente la New York, înconjurate de schiţe pregătitoare şi portrete ale unor personaje din aceeaşi lume, locul de obârşie al creatorului. Celelalte două tablouri din serie, unul aflat în posesia unui armator grec şi celălalt, cel mai faimos, în colecţia Barnes, n-au putut fi împrumutate şi sunt reprezentate de fotografii alb-negru având dimensiunile originalelor.
„Céz
