Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Ţicle, ultimul „prefect pentru o zi“, vrea să intre în politică

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

A fost selectată să fie prefect pentru o zi, în campania cu acelaşi nume organizată de Prefectura Sălaj. A fi prefect, spune Andreea, nu înseamnă doar să ocupi o poziţie înaltă în societate, ci să fii interesat de nevoile şi binele cetăţenilor.

Andreea este vicepreşedinte al elevilor la şcoala pe care o frecventează şi director organizator al activităţilor sportive şi de tineret. Spune că îi place să fie implicată atât în activităţile şcolare, cât şi în cele extraşcolare, care îi sunt de folos şi o ajută să-şi dezvolte abilităţile sociale, manageriale şi cele de leadership.

O atrage ideea de a lucra în domeniul administraţiei publice, acesta fiind şi motivul pentru care s-a implicat în campania Prefecturii. „A fi prefect, după părerea mea, nu înseamnă doar să ocupi o poziţie înaltă în societate, ci mai mult de atât, înseamnă să îţi asumi o responsabilitate mare, să fii interesat de nevoile şi binele cetăţenilor, să conduci serviciile publice“, susţine adolescenta.

„Am calitatea de lider“

I se pare greu să fii prefect. A observat, în turul pe care l-a făcut prin instituţie, că este foarte mult de lucru, un stres continuu,iar ocupaţia respectivă îţi solicită toată atenţia şi resursele. Crede că abilităţile personale pe care le are ar constitui avantaje în exercitarea unei astfel de profesii. Şi asta deoarece, spune ea, are capacitatea de a-şi asuma răspunderea pentru eventualele greşeli şi eşecuri, doreşte să-şi ajute semenii şi să le ofere oportunităţi pentru dezvoltare, are calitatea de lider şi „merge împotriva curentului“.

O experienţă binevenită

Campania respectivă şi oportunitatea de a fi prefect pentru o zi i-au prins bine, deoarece voia să încerce pe propria piele ce înseamnă să ocupi un asemenea post, pentru a se convinge dacă este făcută pentru aşa ceva. Ori să se gândească la altceva în ceea ce priveşte viitorul e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Giurgiu. Un poliţist de frontieră, implicat în procesul electoral, găsit în maşină împuşcat în cap

Mediafax acum 24 minute
Un poliţist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împuşcat în cap. Poliţistul a fost dus în stare de inconştienţă la spital. El era implicat în procesul electoral şi era aşteptat la o secţie de votare.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 40 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 50 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 39 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°