Legenda spune că aşezarea este cu 300 şi ceva de ani mai veche decât Bucureştiul. Localnicii povestesc cu mândrie că ciobanul Bucur, cel care s-a aşezat cu turma pe malurile Dâmboviţei şi a dat numele Capitalei ţării, a plecat pe firul văii de la ei din sat.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Am pornit spre acest crâmpei de linişte pierdut în creierii munţilor cu gândul exploratorului, al omului iubitor de frumos, dar şi îmboldiţi de spiritul iscoditor al jurnalistului. Drumul de circa 8 Km are ca linie de start centrul comunei Moroieni, situată la poalele Bucegilor, şi poate fi parcurs oarecum uşor. Dar, numai parţial cu maşina. Muscel este o zonă pentru cei care îndrăgesc mersul pe jos, natura, nu pentru comozi.

De pe păşuni, răzbat până departe sunete de talăngi. Lătratul câinilor ciobăneşti se contopeşte cu negura codrului. Muzica liniştitoare a izvorului se ţine scai de noi, nu ne părăseşte nicio clipă. Din loc în loc, cascade. Câteva stâne, bine chivernisite, ne apar şi ele în cale. Un fum alburiu, dar frumos mirositor, se rostogoleşte spre cer. Sunt afumătorile de brânză. Caşcaveaua de Muscel este un sortiment pur ecologic, renumit în zonă. Reţeta este ţinută la top secret. Şi ţuica de Muscel este o marfă rară. Puţină şi bună.

O şaretă trece agale pe lângă noi. O femeie ţinea hăţurile şi strunea calul. Ne dă bineţe. Se întorcea de la târgul de duminică. Fusese să vândă brânză şi ceva lapte. De la Moroieni cumpărare cele de trebuinţă în gospodărie. O dată pe săptămână, muscelenii mai în putere coboară la centru. Bătrânii nu au mai ieşit din sat de zeci de ani. Abia dacă îşi mai aduc aminte cum arată oraşul...

Frumuseţea naturii este atotstăpânitoare

Înaintăm soldăţeşte pe drumul presărat cu pietre colţuroase şi străjuit de garduri arhaice, de-o parte şi de alta. Se aud câini. Lătrături mai liniştite. Parcă se... încropesc şi câ