Continuarea planului de adoptare a monedei unice europene in 2015 va necesita un deficit bugetar redus si va impiedica Guvernul sa cheltuie prea multi bani, considera Charles Robertson (foto), economistul – sef al Renaissance Capital.
“Cred ca guvernantii se gandesc acum cum sa salveze progresul care sa facut pana acum si sa se asigure ca Romania se mentine responsabila, cel putin la nivel guvernamental, prin adoptarea euro. Din acest motiv, tara trebuie sa aiba un deficit bugetar redus si acest lucru va impiedica guvernul sa cheltuie prea multi bani.
Robertson crede ca daca Romania vrea sa adopte euro in 2015, Banca Centrala nu isi poate permite sa lase moneda nationala sa se intareasca acum, fiindca este nevoie de un leu puternic in ultimii doi ani inainte de adoptarea monedei unice
Daca termenul de adoptare a monedei unice va fi respectat, in 2013 si 2014 Romania va trebui sa aiba o inflatie scazuta si un deficit bugetar redus. In acea perioada, si moneda nationala va trebui sa fie stabile, astfel ca o intarire a leului in urmatorii doi ani nu este de dorit.
“Pe termen lung, vad cursul valutar undeva la 4 lei/euro. Sigur ca un curs de 5 lei/euro ar sustine foarte mult exporturile, dar nu cred ca este un scenariu posibil”, a explicat Robertson, la o intalnire cu jurnalistii.
In opinia sa, pentru Romania nu este important daca va fi sau nu in zona euro, ci daca va reusi sa ajunga la un deficit bugetar de 3-4% si sa se mentina la acest nivel.
Robertson se asteapta ca economia Romaniei sa se aprecieze cu aproximativ 1,5%, sustinuta de industrie si exporturi. Pentru anul urmator, acesta vede o crestere economica de 4%.
“Industria isi va continua ascensiunea, exista un potential mare cata vreme exista fabricile Dacia, nokia, Continental sau Ford. In plus, este an electoral, probabil se va vedea o crestere a salariilor