Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trofeul Ligii Campionilor a fost expus în Canary Wharf din Londra

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

Adus la Londra luna trecută, de către o delegaţie a UEFA condusă de preşedintele Michel Platini, trofeul ce se atribuie câştigătoarei Ligii Campionilor a fost expus în Canary Wharf, al doilea cartie de afaceri al metropolei.

Cupa a fost adusă într-un taxi din Old Spitalfields Market, unde a fost admirată de localnici şi turişti zilele trecute. Ea a fost prezentată în zona în care se află cei mai înalţi "zgârie-nori" ai Londrei şi unde muncesc circa 90.000 de oameni în bănci, media şi IT. Pe lângă trofeul care va fi atribuit campioanei Europei la nivel de cluburi masculine, în 28 mai, se mai află şi acela care va recompensa câştigătoarei finalei UEFA Women's Champions League - în acest an va fi pentru prima dată când cele două meciuri decisive au loc în acelaşi oraş.

Cele două cupe au fost prezentate în Anchor House din Canning Town, un centru care ajută anual circa 200 de persoane aflate în dificultate financiară sau care au rămas fără locuinţă, informează site-ul UEFA. Printre oficialii care au însoţit trofeele s-a aflat şi fostul internaţional englez Graeme Le Saux.

Cupa acordată câştigătoarei Ligii Campionilor, la masculin, măsoară 73,5 cm înălţime şi are o greutate de 8,5 kilograme. Ea a fost creată în 2006, fiind cea de-a şasea realizată. Regulamentul UEFA adoptat în 1968/1869 prevede că o echipă care îl câştigă de cinci ori sau de trei ori consecutiv poate păstra definitiv trofeul. În această situaţie s-au aflat Real Madrid, Ajax Amsterdam, Bayern Munchen, AC Milan şi FC Liverpool.

După prima variantă a Cupei Campionilor, care a fost câştigată de Real Madrid, în 1967 secretarul general al UEFA, Hans Bangerter, a decis crearea uneia noi. De realizarea acesteia s-a ocupat Jurg Stadelmann, un artist din Berna, întreaga operaţiune necesitând 340 de ore de muncă. Graveurul Fred Banninger a terminat lucrarea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 23 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 3 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°