Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„U“ Mobitelco va juca meciul decisiv din semifinale cu Gaz Metan

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

„U" Mobitlco BT Cluj a învins cu 84-78 în deplasare, la Gaz Metan Mediaş iar cele două echipe vor disputa o partidă decisivă pentru accederea în finala Diviziei A la baschet masculin. Scorul seriei din semifinale este egal, 2-2.

Clujul a supravieţuit celor două forcinguri ale Mediaşului din acest meci al patrulea şi a plecat cu o victorie egală cu supravieţuirea. Gazdele au dat drumul la maximum la gaz încă din primele minute şi au început cu zece puncte fără replică din partea adversarilor.

Euforia se instalase deja în tribunele medieşene, iar clujenii au fost surprinşi de acest mic incendiu, primind coşuri uşoare şi lovindu-se de o apărare perfectă.

Cei de la Mobitelco s-au trezit greu, însă au strâns rândurile în apărare, au început să conteste aruncările gazdelor şi răsturnarea a fost spectaculoasă. Clujul a reuşit un partial incredibil pe finalul sfertului unu şi începutul sfertului doi, cu un 14-0, prelungit apoi către un 20-2, care a dus scorul de la 17-9 pentru gazde, la 19-29.

Krstanovic a reuşit 10 dintre cele 17 puncte ale sale în acest interval de timp, pivotul sârb marcându-şi de altfel toate punctele în prima jumătate a meciului.

Clujul s-a distanţat la 10 puncte la pauza mare, 35-45, însă medişenii, cunoscuţi pentru sfertul trei de excepţie pe care îl au aproape meci de meci, au apăsat din nou pedala de acceleraţie.

Velickovic şi Ivanovic au sunat adunarea şi la jumătatea sfertului trei Mediaşul egalase situaţia la 52-52. S-a mers apoi cap la cap până în debutul părţii decisive când Tyler Morris a luat jocul pe cont propriu. Fundaşul american a marcat opt puncte consecutive pentru a mări avantajul echipei sale la nouă puncte, 65-74, cu şase minute rămase de joc, şi oaspeţii nu au mai cedat conducerea până la final.

Medieşenii au plătit tribut faptului că nu au înlocuitor pentru Jarett Howell, fundaşul care a con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 46 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°