Timisoara, Galati, Vaslui. Intr-unul dintre aceste orase se va da ora exacta in fotbalul romanesc. In timp ce marile forte ale fotbalului romanesc de altadata (nu mai mult de cinci ani) se ingramadesc in vecinatatea podiumului urmarind unul dintre locurile pentru Europa League, in timp ce minunea din ultimii ani, Unirea Urziceni, se destrama, iar campioana actuala, CFR Cluj, se scalda in mediocritate, campionatul nostru este dominat de trei echipe, dintre care doua din Moldova: FC Timisoara, Otelul Galati si FC Vaslui. Pentru fenomenul fotbalistic de la noi, a fost suficient un eveniment scurs acum trei ani, pierderea suprematiei de catre Capitala, pentru a se declansa fortele latente din restul tarii. Dintr-o data, provincia a inteles ca totul este posibil in campionatul Romaniei si, in conditiile inertiei si pompierismului din spatiul dimbovitean, este loc de experimente cu mari sanse de reusita. Asa cum s-a intimplat si la Cluj sau la Urziceni. Timisoara este orasul care, daca nu acum, odata si odata tot va ajunge sa fie "fruncea". Traditia Chinezului sau Ripensiei de altadata poate fi reinnoita, pe baza unui filon local sanatos de talente, dar si a unei finantari impresionante, asigurata atit de firma Balkan Petroleum, cit si de alti sponsori colaterali si de autoritatile locale. Insa Marian Iancu, patronul echipei, chiar daca este principala sursa de bani a echipei, a fost in citeva rinduri si o frina in implinirea visului timisorenilor. Schimbarile dese de antrenori, cerbicia aratata in cazul palmaresului (care putea fi rezolvat fara batai de cap, stiut fiind ca pe celebrul Claudio Zambon nu il interesa altceva decit banii), presiunile de doi bani la adresa arbitrilor, toate sint termene de comparatie viabile intre Marian Iancu si patronul Stelei. Am putea spune chiar ca Iancu, cu vorbirea sa grava, elevata, lipsita de umorul involuntar al lui Becali, este un p