… stirea e seaca, dar – daca stii cum s-o storci si o storci scrasnind din dinti – te vei alege din ea cu o usoara tristete, daca nu chiar cateva lacrimi furisate la coada ochiului:
Directorul Fabricii de Arme Cugir, Horea Suciu, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca fabrica a incheiat un acord de colaborare cu Ministerul Apararii Nationale, in baza unui program national, prin care realizeaza prototipul unei arme de asalt calibrul 5,56X45 mm cu munitia aferenta, care sa indeplineasca standardele NATO.
Suciu a spus ca primele prototipuri ale acestui produs militar ar trebui finalizate pana la sfarsitul anului 2011, iar noua arma ar putea inlocui actualele AKM-uri aflate in dotarea Armatei Romane. (Sursa: Hotnews)
Ii urez “succes” noului model, 5.56, dar nu imi pot impiedica un acces de nostalgie dupa modelul 7.62, calibrul tigarii. Marturisesc: imi placea AKM-ul. Era o arma pe care te poti baza, simpla, fara “figuri in cap”, catusi de putin snoaba. O puteam monta si/sau demonta cu ochii inchisi in vreo zece secunde. O batea ploaia, se umplea de noroi sau de zapada, o curatai cat ai zice “peste” si isi vedea inainte de treaba. O vreme, cativa ani buni de fapt, tineam minte chiar si numarul si seria armei care m-a insotit intreaga armata, la Cercetare-Diversiune. Ne stiam unul altuia hachitele. Eu o ungeam cu ulei mai rar decat s-ar fi cuvenit si o tranteam pe jos cand ii era lumea mai draga, ea se incapatana sa traga usor dreapta-sus, asa ca trebuia sa imi reglez tirul usor stanga-jos. (Poate de aici am ramas cu o intelegere mai complexa a raporturilor dintre stanga si dreapta ) Intr-o lume usurel aberanta, cum era armata inainte de ‘89, AKM-ul reprezenta o ancora de normalitate – ceva pe care te puteai bizui.
Cand am ajuns in State, am avut prilejul sa compar, cu unii americani, avantajele AKM-ului raportate la M-16. (
