Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat la funcţia de preşedinte al formaţiunii cu moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie puternică", a declarat, vineri, la Bistriţa, că moţiunea sa va fi câştigătoare, iar partidul va merge mai bine, transmite Mediafax.
Vasile Blaga a spus că, la Bistriţa, este o avanpremieră a Convenţiei PDL, fiindcă sunt prezentate succesiv toate cele trei moţiuni. Primul a fost Emil Boc, a urmat el, cu moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie puternică", iar ultimul va fi Theodor Paleologu.
"Eu sunt în permanenţă încrezător fiindcă altfel nu făceam acest demers împreună cu colegii mei şi aveam o funcţie importantă în partid pe care nu mi-o contestă nimeni, cred. Nu aş fi mers prin judeţe dacă nu credeam că demersul nostru este unul de care partidul are nevoie. Nu umblam prin Postul Paştelui, prin Săptămâna Luminată sau acum", a spus Blaga.
El a adăugat că are credinţa că are şanse cu moţiunea pe care a depus-o.
"Credem că avem şanse, dar, până la urmă, ceea ce mă bucură este că sunt trei proiecte politice, iar la noi în partid asta se întâmplă cam din zece în zece ani. Primul a fost în 1990 când a câştigat domnul Roman şi ne-am rupt de domnul Iliescu şi de ce urma să fie şi a fost un nou început de care ţara avea nevoie. Au mai fost trei moţiuni în 2001, a domnului Roman, a lui Traian Băsescu şi a Simonei Marinescu şi a câştigat domnul Băsescu şi din nou am avut un nou început, ceea ce cred că se va întâmpla şi acum. Vom câştiga noi şi partidul va merge, sunt convins, mai bine", a spus Blaga.
Întrebat de un jurnalist dacă va candida şi pentru o altă funcţie, Blaga a spus: "După câte mă cunoaşteţi, mă voi duce şi voi câştiga preşedinţia partidului".
În ceea ce priveşte faptul că liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, este un susţinător declarat al moţiunii lui Emil Boc, Blaga a spus că apreciază la acesta că