Ediţia a doua a Raliului Târgu-Mureşului începe astăzi, fiind cel mai important eveniment al sfârşitului de săptămână. Peste 10.000 de mureşeni vor asista la probele superspeciale, considerate printre cele mai spectaculoase din întreg campionatul românesc.
Mureşenii care iubesc caii putere şi sunetul motoarelor puternice vor lua cu asalt în această seară zona 7 Noiembrie a oraşului, întrucât acolo se va desfăşura prima probă Superspecială a Raliului Târgu-Mureş.
Aflat la cea de-a doua ediţie, raliul este considerat unul dintre cele mai spectaculoase din ţară, fiind de departe cel mai important eveniment auto organizat anual în Mureş. 49 de echipe, maşini cu sute de cai putere şi vedete, precum Mihai Leu, Dan Gîrtofan, Bogdan Marişca sau legenda vie, Titi Aur, vor putea fi admirate de miile de spectatori preconizaţi să urmărească probele organizate în oraşul nostru. „Echipajul Târgu Mureşului, Tapio Laukkanen - Harri Kaapro, porneşte ca favorit în această etapă. Tapio este un fost campion al Marii Britanii şi va participa la raliu la invitaţia mea, reprezentând Târgu-Mureşul exclusiv pentru această etapă a campionatului”, a declarat Mihai Leu în cadrul unei conferinţe de presă.
Toată lumea la Serpentina veche!
Raliul va debuta la ora 19.31 din faţa Primăriei - Piaţa Victoriei, iar de la ora 19.52, va începe proba Superspecială „Serpentine 1”, una dintre cele mai spectaculoase superspeciale ale campionatului nostru. În ultima zi a competiţiei pe acest traseu va avea loc Superspeciala „Serpentine 2”. Lungimea totală a traseului celei de-a doua ediţii a Raliului Târgu Mureş este de 420,4 km, iar probele speciale, în număr de 8 (din care cele două de la Târgu-Mureş fiind superspeciale), vor avea un traseu total de 105,2 km, diferenţa de 315,2 km reprezentând-o distanţa între etape. Celelalte probe speciale vor avea loc în judeţul Harghita