Tolerăm. Din simpatie, afinitate, dragoste. De multe ori doar din principiu.
Tolerăm pentru că aşa am fost crescuţi educaţi, îndrumaţi, sfătuiţi, sau pentru că unii avem indulgenţa în sânge, ne naştem cu ea, o ridicăm la rang de virtute, ori ne-o asumăm ca defect şi o numim slăbiciune.
Toleram ceea ce nu ne poate aduce prejudicii, ceea ce ne lezează mai mult sau mai puţin, chiar şi ceea ce ne răneşte. Tolerăm pâna când decizii, abateri, ne îngrădesc, până când ar trebui să renunţăm la principii, să inflamăm orgoliul, să dăm piept cu umilinţa, să facem compromisuri. Până când ”neutru” se transformă în ”contra”.
Trecem cu vederea erori involuntare, acordând circumstanţe, dând şanse, dând încă o data şanse. Apoi încă o dată. Şi încă o dată. Şi pentru ultima oara sansă. Acceptăm un nivel foarte jos pentru ştacheta peste care cel de lângă noi trebuie să sară, permitem indulgenţei şi dezamăgirii ca în timp să erodeze relaţia. Şi dezinteresul să-şi facă loc.
Si daca intoleranţa este de fapt doar o formă de altruism care anulează nepăsarea? Ce e mai greu de îndurat pana la urma? Intoleranţa sau nepăsarea? Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Tolerăm. Din simpatie, afinitate, dragoste. De multe ori doar din principiu.
Tolerăm pentru că aşa am fost crescuţi educaţi, îndrumaţi, sfătuiţi, sau pentru că unii avem indulgenţa în sânge, ne naştem cu ea, o ridicăm la rang de virtute, ori ne-o asumăm ca defect şi o numim slăbiciune.
Toleram ceea ce nu ne poate aduce prejudicii, ceea ce ne lezează mai mult sau mai puţin, chiar şi ceea ce ne răneşte. Tolerăm pâna când decizii, abateri, ne îngrădesc, până când ar trebui să renunţăm la principii, să inflamăm orgoliul, să dăm piept cu umilinţa, să facem compromisuri. Până când ”neutru” se transformă în ”contra”.
Trecem cu vederea erori involuntare, acordând circumstanţe, dând şanse, dând înc
