Sanatoriul de copii II din Eforie a fost pus ieri la pământ de buldozerele SRL-ului Consiliului Judeţean Constanţa.
Contractul privind „Lucrări de demolare Sanatoriul de copii II rahitism Eforie Sud" a fost scos la licitaţie de către SC Domeniul Public şi Privat Judeţean (DPPJ) SRL Constanţa, din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu, valoarea acestor manevre de dărâmare fiind estimată la nu mai puţin de opt miliarde de lei vechi. Atribuirea contractului nu a fost publicată în SEAP, aşa încât nu se ştie deocamdată cine este beneficiarul contractului de opt miliarde de lei vechi. L-am contactat telefonic pe directorul SC DPPJ SRL Constanţa, Ionuţ Clipea, care însă ne-a răspuns că nu ştie cine a câştigat contractul de demolare, pentru că nu se afla la birou, şi că atribuirea se publică în SEAP în 60 de zile. Precizăm că la faţa locului nu am găsit niciun panou care să ne informeze asupra firmei care lucra pe acel şantier, aşa cum ar fi fost firesc. Una peste alta, SRL-ul CJC a cheltuit opt miliarde de lei vechi pentru dărâmarea fostului sanatoriu de copii de la Eforie.
Povestea Sanatoriului bântuit
Reprezentanţii SC DPPJ SRL ne-au declarat anterior că au luat decizia de a dărâma clădirea veche, despre care se spune că ar avea mai mult de un secol, după tragedia în urma căreia un om şi-a pierdut viaţa fiind strivit de o bucată din gardul Cimitirului Central Constanţa care s-a prăbuşit peste el. De edificiul situat, până ieri, pe malul mării, între Eforie Nord şi Eforie Sud, se leagă poveşti mai puţin cunoscute. Se spune că fostul sanatoriu se număra printre clădirile bântuite ale judeţului Constanţa. Un site dedicat locurilor bântuite prezintă fosta clădire învăluită într-o aură demnă de poveştile de groază cu fantome. „Unii spun că Sanatoriul de Copii II din Eforie Sud are peste 100 de ani, iar alţii asigură că es