Ţi s-a întâmplat să întâlneşti persoane cu care să nu reuşeşti să ajungi la un numitor comun, deoarece îşi susţin cu înverşunare punctul de vedere chiar şi atunci când nu au dreptate? Iată cum îţi poţi uşura situaţia într-o astfel de companie.
O persoană dificilă este uşor de recunoscut, deoarece obişnuieşte să adopte o atitudine rigidă indiferent de situaţie. Mai exact, o astfel de persoană nu renunţă la propriul punct de vedere nici atunci când interlocutorul aduce argumente solide. În plus, nici nu oferă explicaţii în acest sens. Potrivit psihologilor, un astfel de comportament se formează în copilărie şi este mai frecvent în cazul copiilor care provin din familii în care unul dintre părinţi adoptă un model de educaţie autoritar, bazat pe premisa: un lucru nu se poate obţine oricând şi oricum. Prin urmare, aceşti copii devin frustraţi şi, la vârsta adultă, dezvoltă un comportament defensiv.
Fă-l să-şi asume atitudinea
Pentru a şti cum trebuie să te comporţi cu o persoană dificilă, mai întâi trebuie să identifici motivul „încăpăţânării". Doar în acest mod îţi va fi mai uşor să te faci ascultat. Ai avea şanse mai mari să reuşeşti într-o discuţie între patru ochi. De exemplu, dacă în grupul de prieteni există o persoană cu obiceiul de a se pune de-a curmezişul de fiecare dată când se ia o decizie, spune-i cât de important ar fi pentru armonia în grup să ajungeţi la un consens. Explică-i faptul că atitudinea pe care o adoptă te deranjează şi că ar avea mai mult de câştigat dacă ar face o serie de compromisuri.
Evită să-i dai dreptate tot timpul
În general, atunci când avem de-a face cu persoane dificile, mai ales dacă sunt în poziţii-cheie, tendinţa este de a le da dreptate întotdeauna, numai pentru a evita eventualele conflicte. Potrivit psihologilor, se recomandă să evităm să facem „jocul încăpăţânatului", deoarece această atitudin