Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Prunariu la Special adevarul.ro: Poate abia peste 1.000 de ani vom putea popula Marte

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

Dumitru Prunariu, primul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic, a participat la o ediție specială realizată de revista Ştiinţă & Tehnică. Urmăriţi mai jos ce a declarat actualul preşedinte al Comitetului ONU pentru exploatarea paşnică a spaţiului extraatmosferic.

Principalele declaraţii ale lui Dumitru Prunariu la Special adevarul.ro:

• Am dus primul cogniac românesc şi ceapă verde în spaţiul cosmic.

• În spaţiul cosmic, dacă trimiţi roboţi, în niciun caz nu inserezi comanda să dea cu pumnul.

• În prezent, există, la sol, misiunea Mars 500, undeva lângă Moscova; sunt cinci persoane inchise pentru 500 de zile într-o capsulă. Acolo au tot necesarul pentru a supravieţui pentru a desfaşura experimente ştiinţifice. Misiunea va aduce date importante despre comportamentul uman în cazul unui zbor până la planeta Marte şi înapoi.

• Se pare ca planeta Marte a fost locuită acum milioane de ani. Se văd urme pe ea. Atunci Soarele era mai luminos şi încălzea mai de departe. Atunci, dacă a existat viaţă sau vegetaţie acolo, de ce a dispărut? De acolo putem afla foarte multe despre ce s-ar putea întampla cu Pământul nostru în viitor.

• Acum suntem la 50 de ani de cosmonautică pilotată. Peste încă 50 de ani putem sa ne aşteptăm la alţi 1.000 de oameni care vor zbura în spaţiu. Poate abia peste 1.000 de ani vom putea popula Marte.

• China vine din urmă foarte puternic cu investiţii în acest domeniu.

• Când vom putea controla vectorul gravitaţiei, vom putea efectua misiuni îm spaţiu fără solicitari la nivelul corpului uman.

• Când am zburat în spaţiul cosmic, am simţit un corp energetic care mă proteja. Ce reprezintă această energie? E un creator care mi-a dat blagoslovenia sa de a zbura în siguranţă este greu de spus.

• Noi căutăm această viaţă în Univers. Dar, este greu de demostrat că a existat sau exi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°