Cinci candidaţi erau înscrişi, până la închiderea ediţiei, pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinţi. Pe lângă Gheorghe Flutur şi Sorin Frunzăverde, nume vehiculate de mai mult timp, în cursă s-a înscris şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, actual secretar executiv al PDL. Preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, va încerca şi el să prindă un post de adjunct al viitorului şef al PDL.
În cursă s-a înscris şi ministrul de Externe Teodor Baconschi. Deşi a refuzat să spună public ce funcţie ar viza la Convenţia Naţională din 14-15 mai, surse democrat-liberale l-au trecut rapid la categoria „prim-vice", din perspectiva susţinerii pe care i-o acordă Elena Udrea şi a declaraţiei acesteia că susţine „un coleg din societatea civilă".
Trei pe locul de secretar general
Pentru postul ocupat acum de Vasile Blaga se vor lupta Cezar Preda (liderul PDL Buzău), Ioan Oltean (liderul PDL Bistriţa-Năsăud) şi Sulfina Barbu (liderul Organizaţiei de Femei). Miercuri, Barbu spunea că i-ar fi „destul de greu" să-şi depună candidatura la o funcţie de conducere deoarece coordonează Organizaţia de Femei a PDL. Ieri s-a decis însă: va renunţa la şefia femeilor democrat-liberale.
La rândul său, Cezar Preda a anunţat că-şi va menţine candidatura la funcţia de secretar general doar dacă Vasile Blaga, pe care el îl susţine, va câştiga şefia PDL. „Mă voi retrage şi voi ajuta PDL din poziţia de preşedinte al organizaţiei Buzău, unde trebuie să câştig alegerile. Las echipa care câştigă să-şi asume responsabilitatea", a declarat Preda ieri. Cu doar o zi înainte, el i-a acuzat pe colegii din echipa lui Emil Boc de „nesimţire" şi că fac afaceri, sub adăpostul umbrelei guvernamentale, „cu mămica, cu tăticul, cu soţia, cu amanta".
Jocul de-a menţinerea sau retragerea candidaturii în funcţie de cine câştigă preşedinţia PDL este posibil deoarece la C