Ideea de a ataca o cale ferată neprecizată din Statele Unite a fost descoperită în note de mână luate de la baza lui ben Laden. Astfel, agenţi al-Qaida urmau să facă un tren să deraieze, pentru a se prăbuşi într-o vale sau de pe un pod.
Documente recuperate din locuinţa lui Osama ben Laden sugerează că acesta planifica noi atacuri în Statele Unite, inclusiv unul vizând trenuri, la împlinirea a 10 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.
Autorităţile SUA examinează computerele, DVD-urile şi documentele confiscate de la vila din Abbottabad, unde ben Laden s-ar fi ascuns timp de şase ani.
Informaţiile despre comploturile descoperite au fost incluse într-un buletin comun al FBI şi al Departamentului pentru Securitate Internă, care a fost transmis oficialilor din forţele de ordine.
Potrivit documentului, ideea de a ataca o cale ferată neprecizată din Statele Unite a fost descoperită în note de mână luate de la baza lui ben Laden. Astfel, agenţi al-Qaida urmau să facă un tren să deraieze, pentru a se prăbuşi într-o vale sau de pe un pod.
"Deşi este clar că exista un nivel de planificare pentru o astfel de operaţiune în februarie 2010, nu avem informaţii recente care să sugereze un complot activ este în curs de desfăşurare pentru a viza transporturile şi nicio informaţie privind ţinte exacte", se arată în avertisment.
Un oficial din serviciile de informaţii a afirmat că textele demonstrează ambiţia de a comite atacuri pe scară largă în SUA, în oraşe majore şi la date cheie, precum aniversări sau sărbători.
Un alt oficial american, citat, sub acoperirea anonimatului, de New York Times, a subliniat că aceste documente demonstrează că ben Laden nu era doar un simbol în rândul susţinătorilor al-Qaida din lume. "El a continuat să comploteze şi să comploteze, să vină cu idei noi despre ţinte şi să comunice respectivele idei altor lideri