Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legislaţia europeană desfiinţează medicina naturistă

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 6 mai 2011 ·

Legislaţia europeană ar putea să  distrugă medicina naturistă, dacă produsele nu sunt certificate de autorităţi. Şi cum costurile pentru obţinerea avizelor sunt mari, între 90.000 şi chiar 135.000 de euro, după cum susţin comercianţii, nu peste mult timp am putea spune adio leacurilor din natură. Mai exact, Nu vom mai putea cumpăra o serie de ceaiuri din plante medicinale, luate frecvent de români pentru ameliorarea unor simptome uşoare, în cazul unor afecţiuni. Fie că este vorba despre ceaiul de muşeţel, de sunătoare ori păducel, cei învăţaţi cu aceste tratamente vor trebui să-şi ia gândul de la ele şi să se îndrepte către tratamentele cu medicamente. Se pare că şi cei care preferă suplimentele alimentare trebuie să se gândească la alte tratamente. Măsura, prevăzută într-o directivă europeană din 2004, se regăseşte şi în Codex Alimentarius. Oficialii europeni au precizat că s-a decis acest lucru după ce numeroase studii au denunţat efectele adverse ale medicamentelor naturiste. Aşa cum era şi firesc, reacţiile n-au întârziat să apară, astfel că patru milioane de europeni au semnat o petiţie online, ei solicitând restabilirea drepturilor medicinei naturiste. Pe de altă parte, unele agenţii internaţionale pentru avizarea medicamentelor susţin că pot prezenta sute de exemple ale unor promoţii false, aşa zis naturiste, de fapt ele conţinând substanţe farmaceutice puternice.

Autori: A,B.

Legislaţia europeană ar putea să  distrugă medicina naturistă, dacă produsele nu sunt certificate de autorităţi. Şi cum costurile pentru obţinerea avizelor sunt mari, între 90.000 şi chiar 135.000 de euro, după cum susţin comercianţii, nu peste mult timp am putea spune adio leacurilor din natură. Mai exact, Nu vom mai putea cumpăra o serie de ceaiuri din plante medicinale, luate frecvent de români pentru ameliorarea unor simptome uşoare, în cazul unor afecţiuni. Fie că

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 55 minute
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 3 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum o ora
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Marius Tucă Show începe luni, 1 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 31 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum o ora
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Euro 2024 – optimi: Anglia s-a calificat în sferturi după 2-1 cu Slovacia. Englezii au fost conduşi cu 1-0 şi au revenit cu goluri marcate în minutele 90+5 şi 91

News.ro acum 55 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică, la Gelsenkirchen, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, în optimile turneului final Euro 2024. Englezii s-au calificat în sferturi, unde vor înfrunta Elveţia. La Gelsenkirchen, slovacii au dominat prim

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Vremea

București
acum

30°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
Iasi
acum

28°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

22°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/35°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°