Joi 6 mai 2010, ora 18:00. O tensiune generală cuprinsese România după două săptămâni în care prezenţa misiunii FMI la Bucureşti alimentase scenarii care mai de care mai negre privind măsurile de austeritate care în sfârşit trebuia luate pentru oprirea hemoragiei bugetare.
Majorarea cotei unice, majorarea TVA, majorarea concomitentă a TVA şi a cotei unice, tăierea salariilor, tăierea pensiilor, majorarea impozitului pe profit - variante peste variante se rostogoliseră în ultimele zile în media. Autorităţile le negau neconvingător, mediile de afaceri începeau să aibă frisoane, dar emisarul FMI Jefrrey Franks îşi păstra zâmbetul larg.
Preşedintele Traian Băsescu nu zâmbea însă când televiziunile au început transmisiunea în direct de la Cotroceni de după discuţia finală cu delegaţia Fondului Monetar.
Soluţia aleasă cade sec: de la 1 iunie salariile din sectorul bugetar scad cu 25%, pensiile se reduc cu 15%, ajutorul de şomaj scade tot cu 15%. Alegerea tăierii abrupte a salariilor este prezentată în contrast cu o alternativă terifiantă, denumită "varianta neîncrederii": creşterea TVA de la 19 la 24% şi a cotei unice de la 16 la 20%, concomitent cu reducerea salariilor în sectorul bugetar cu 20%.
Era preţul aruncat în spinarea economiei după mai bine de un an în care guvernul Boc se dovedise incapabil să pună stavilă creşterii cheltuielilor bugetare şi adâncirii deficitului, pierzându-se în discuţii nesfârşite pe măsuri paliative şi programe de relansare economică rămase pe hârtie.
Mediul de afaceri trebuia să fie fericit că fusese evitată opţiunea majorării TVA. Şi a fost cât de cât, chiar dacă impactul asupra consumului era puternic, dar numai până la sfârşitul lunii iunie, când s-a ajuns tot la un fel de "variantă a neîncrederii" prin majorarea dramatică a TVA cu cinci puncte procentuale, până
