Săptămâna trecută - cuprinsă între Sfintele Paşti şi sărbătoarea incertă de 1 Mai - a pus în lumină falimentul profund - moral şi economic - al turismului litoral românesc, a reprezentat debutul trist şi umed al unui alt sezon estival ratat.

În lipsa unor strategii viabile de promovare şi de dezvoltare a zonei, în lipsa unui circuit cultural adiacent inteligent conturat, în lipsa unor evenimente semnificative care să atragă invariabil vizitatori, activitatea unităţilor hoteliere de la malul mării pare condiţionată de fenomenele meteorologice într-o măsură comparabilă poate doar cu agricultura rudimentară. Soluţiile primarului Radu Mazăre pentru ieşirea din această precaritate, din această stranie dependenţă organică - dezvoltările imobiliare iraţionale, corturile de pânză cu decibeli şi lumini şi dansatorii exotici, toate desenând o aşa-zisă arie de lux a litoralului - vor contribui, din păcate, nu la rezolvarea, ci la adâncirea stării de criză. Vor veni şi vremurile în care foamea istorică, cu grătarele ei, cu prostul ei gust, va înceta să mai fie un furnizor de turişti şi de capital politic, în care instinctul de turmă, kitsch-ul multicolor şi fanteziile sexuale vor înceta să mai atragă gură-cască. Atunci, această zonă, cu coloşii ei polimorfi de beton, termopan şi sticlă, se va prăbuşi iremediabil în concurenţă deschisă cu alte staţiuni competitoare (spre exemplu, cu cele din Bulgaria) şi singura cale posibilă de reabilitare, de reinventare, nu va avea cum să excludă dinamita.

Plaja din vis, plaja ideală, pe litoralul românesc, începe, de cele mai multe ori, cu o plajă goală şi, doar pe alocuri, cu câteva clădiri (dintre care cele mai multe ar trebui declarate monumente istorice). Până în acel punct critic în care piaţa şi bunul simţ o vor cere, plaja din vis rămâne o iluzie. Între timp, staţiunile de la Marea Neagră rămân a se zbate între acelea