1. Incipit Întîmplarea face să fi participat, la mijlocul lui februarie, ca invitat special, la o foarte intersantă dezbatere pe tema „Libertatea media în România: soluţii comune la probleme comune“, care este parte a unui program iniţiat de organizaţia civică din Anglia European Alternatives (www.euroalter.com), referitor la libertatea media în întreaga Europă. Înaintea explorării spaţiului presei noastre, oganizaţia britanică a mai făcut acelaşi lucru în Italia, urmînd alte cîteva ţări, din Estul, dar şi din Vestul continentului. Tocmai a avut loc reuniunea de la Stara Zagora (Bulgaria), la mijlocul lui mai urmînd runda finală de la Bologna. În România, organizaţia beneficiază deja de o „antenă“ la Cluj, bine coordonată de dna Anca Magyar, alcătuită din jurnalişti, activişti civici, studenţi etc. O parte au însoţit restul echipei la Iaşi1. Tot întîmplarea face să-mi fi fost solicitat un text pentru volumul Mass-media şi democraţia în România postcomunistă, coordonat de simpaticii mei foşti studenţi, acum prieteni şi colaboratori, Daniel Şandru şi Sorin Bocancea. M-am gîndesc să profit de aceste două întîmplări ca să încerc să schiţez măcar coordonatele unei analize a evoluţiei presei postdecembriste, a relaţiilor acesteia cu destinul democraţiei de la noi. Nu este prima încercare personală de „analiză spectrală“ a presei băştinaşe, dar este abia cea de-a doua care depăşeşte dimensiunile şi ambiţiile unui articol de ziar2.2. Istoria Punctul meu de plecare – şi de vedere! – a fost mereu acela că este imposibil să faci o radiografie a stării de azi a presei noastre fără să apelezi la scurta, dar tumultuoasa ei istorie postdecembristă, în cuprinsul căreia ar putea fi distinse trei etape: cea „eroică“, cea „comercială“ şi cea a „tabloidizării-isterizării“. Prima a început în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 şi a durat pînă la puţină vreme după alegerile din 1996, ca