Irezistibil este un volum modest. După volumele de poezie anul cîrtiţei galbene (2003), ghinga (2005) şi Dicţionarul Mara (2009), scriitorul îşi marchează debutul în proză, satisfăcîndu-şi, astfel, o plăcere stridentă: se transpune în personaj al propriei naraţiuni. Departe de a imprima un aer confesiv textelor, naratorul indică aproape matematic raportul inegal dintre instrumentele poeziei şi cele ale prozei. Volumul, neunitar prin compoziţie, este uşor de decodat. Prozele nu reuşesc să impună personaje, din simplul motiv că toate devin instanţe dezarticulate şi inconsistente. Proza debut – titlu destul de neinspirat pentru prima parte a unui volum ce se recomandă drept „irezistibil“ – începe realist, cu prezentarea cronotopului, fără ca orizontul nostru de aşteptare să fie măcar o dată înşelat. Singurul aspect care poate salva naraţiunea este diglosia personajului, conjugată cu asumarea de identităţi furate. Într-o proză, eroul este invitat la o şcoală de la ţară în calitate de poet local. Cinic, personajul descrie momentul în care este invitat să-şi audieze poemele recitate de nişte copii, participînd, astfel, la propria canonizare. Obsesia notorietăţii, unul dintre laitmotivele şi ambiţiile nereuşite ale volumului, este excedată de numeroase stereotipii şi de situaţii ridicole: „sînteţi oaspetele nostru de seamă, cultura română trebuie întîmpinată cum se cuvine“. Dar imediat acţiunea deraiază, musafirii şi copiii neînţelegîndu-i versurile „poetului naţional“. Grosolăniile verbale menţin starea penibilă de după lectură, dar creează şi un moment de tensiune, pe care naratorul îl exploatează destul de bine, echilibrînd, astfel, penibilul şi grotescul: „în viaţa vieţilor tale să nu te mai prind pe aici, a zis întinzîndu-se înspre polonic şi punîndu-şi o altă porţie de ciorbă în farfurie. Păi, ce, mă, noi sîntem nimea-n drum? Staţi puţin, am bîiguit, nu despre a