Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grav accident de circulaţie în Timiş: trei morţi şi trei răniţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 mai 2011 ·

Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au ajuns la spital în stare critică, ca urmare a unui accident de circulaţie petrecut vineri seara aproape de Timişoara, la ieşirea din oraş spre Serbia. Accidentul a avut loc între localităţile Şag şi Pădureni din judeţul Timiş. Sursa: www.tion.ro

În accident au fost implicate un Volkswagen Touareg şi un Opel Astra. Ambele maşini implicate în accident aveau numere de înmatriculare de Caraş Severin. Maşina de teren a intrat în depăşire pe podul localităţii Şag, călcând linia continuă, moment în care s-a izbit în plin cu Opelul.

Trei din cele patru persoane care se aflau în autoturismul Opel au decedat în urma impactului. Maşina a fost transformată într-un morman de fiare şi puţin a lipsit să nu fie proiectată peste pod. Alte trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Circulaţia este blocată la această ora pe şoseaua care leagă Timişoara de Moraviţa, coloanele de maşini întinzându-se pe mai mulţi kilometri. Poliţiştii de la Rutieră efectuează cercetări la faţa locului.

După primele cercetăzi, maşina de teren care a produs accidentul aparţine directorului SC Moldomin SA (exploatarea minieră de la Moldova nouă).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 55 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 37 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 37 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°