Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surpriză! Răzvan ar vrea să-l cheme pe Pancu la naţională pentru Bosnia

Publicat in Pro Sport, vineri 6 mai 2011 ·

Nimic nu se compară cu o dimineaţă în care te trezeşti cu gândulcă aseară ai bătut-o pe Steaua în Ghencea. Aşa s-a trezit DanielPancu, dar la interviul de a doua zi, experienţa l-a împiedicat săjubileze de maniera în care au făcut-o braziliano-portughezii înautocar. Pentru el rămâne doar concentrarea, morala făcută de fiulsău pentru că n-a jucat în vişiniu şi teama de echipele mici, cucare Rapid s-a încurcat mereu.

Daniel, cum se vede la rece meciul cuSteaua?

Foarte frumos! A ieşit mai bine decât ne aşteptam, chiar dacăsperam la o victorie. Oricum, Steaua a fost sub aşteptări.

Ce-ai făcut după meci?

Felicitările de rigoare la Pro Rapid şi acasă, unde n-am avut lafel de mult noroc (râde).

Cum adică?

Păi am dat de fiul meu, care m-a luat la ceartă imediat! Aşaface el de fiecare dată când nu joc în vişiniu. M-a întrebat de ceam jucat în alb, că lui nu-i place să mă vadă decât în vişiniu.Apoi, m-a certat că am dat gol cu capul, şi nu cu piciorul!

Îi e maifrică de Târgu Mureş

De ce după gol ai făcut acel gest catalogat dreptarogant?

N-a fost arogant deloc. L-am făcut pentru că aveam un "galben"şi mi-am dat seama că orice manifestare exuberantă mi l-ar atragepe al doilea. Spontan, am ales să nu fac nimic.

Aţi aruncat Ghencea în aer după înfrângerea administrată. Eposibil să rateze Europa...

Nu ştiu dacă o vor rata, dar sper să sufere până în ultimasecundă. Au meciuri grele cu Braşov şi la Mediaş, în campionat ecare pe care. Pot rămâne pe dinafară! Dar ce vorbesc eu de Steaua,că peste noi vine Târgu Mureş!

Chiar vă e frică acum de ei?

Păi pe astea nu le batem niciodată, nu ştii? O să fie foartegreu, mai ales că avem foarte mulţi accidentaţi şi suntem foarteobosiţi.

"Regret că nu-i daucoate în tâmplă lui Iencsi!"

Tu vei putea juca împotriva finului tău,Iencsi?

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 9 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 34 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 14 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 12 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°