Despre Irezistibil al lui Dan Coman cred că se poate spune că a avut neşansa să apară în acelaşi an cu Rădăcina de bucsau, Provizorat, Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, Ambasadorul invizibil şi alte cîteva scrieri valoroase şi intens comentate în presa culturală. Ceea ce propune autorul amintit mai sus nu trebuie însă să rămînă deloc în umbră. Volumul convinge din multe puncte de vedere, deşi pare să aibă o notă de plecare relativ scăzută – în sensul că Dan Coman nu caută o scriere totală, ramificată. Autoreferenţială şi supusă cumva legilor autoficţiunii, cartea reuşeşte să evite cele mai frecvente clişee care apar, de regulă, atunci cînd un autor devenit personaj îşi supraveghează scrierile din interiorul altei scrieri. Dan Coman răstoarnă cu abilitate un mecanism, face un pas în lateral şi se expune într-un mod de-a dreptul insolit. Mărturisirea autorului publicată pe www.psychologies.ro îmi e utilă în acest moment: „Aşa am scris Irezistibil. Făcîndu-l pe Dan Coman personaj şi umilindu-l în cele mai abjecte moduri, desfiinţînd una după alta cărţile pe care le-a scris, aducînd toată neputinţa lumii acolo şi aruncînd-o peste fiecare rînd. N-a fost cea mai elegantă cale de a supravieţui acestei nenorociri, dar pentru mine a fost singura“.

Rîndurile de mai sus pot constitui o pistă de lectură valabilă, dar cu condiţia să nu se piardă din vedere raportul ce se stabileşte între unele trimiteri piezişe de natură biografică şi echivalenţele ficţionale ale acestora. Un raport flexibil ce introduce în discuţie principiul intensificării realului prin mistificare. Ce poate însemna această mistificare a persoanei autorului dacă nu o traducere prin mijloace extreme a discrepanţelor dintre un anumit eu şi contextele în care acesta se plasează sau este plasat? Poate că doar prin exagerare poate fi înţeles decalajul dintre imaginea de sine a