Începând de azi studenţii reşiţenii de la „Eftimie Murgu“ îşi depun dosarele pentru o bursă de studiu în străinătate. Oferta universităţii reşiţene este variată, iar tinerii pot studia în Austria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Spania şi Turcia
Florin Ciurea şi Andreea Tănase sunt primii studenţi de la Univesitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa care şi-au depus în această dimineaţă dosarele pentru a putea pleca în Germania, prin intermediul Programului „Erasmus“. „Sunt student la Administraţie Publică în anul II şi îmi doresc să obţin o astfel de bursă pentru că sunt curios să văd care sunt metodele lor de predare“, spune Florin Ciurea, de 21 de ani.
Tânărul spune că este convins de faptul că o astfel de bursă îl va ajuta să-şi formeze o idee şi despre modul de viaţa al studenţilor din străinătate, dar îl ajută şi să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limbă germană.
„Anul trecut, universitatea reşiţeană a scos la concurs 169 luni de studiu şi 84 luni de plasament. Pentru anul universitar 2011-2012 numărul acestora este şi mai mare, respectiv: 170 luni de studiu şi 106 luni de plasament“, ne-a informat Andrada Nagy, Biroul pentru Programe Comunitare.