Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa sexuală, un barometru al stării de bine

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

Activitatea sexuală îmbunătăţeşte tonusul organismului şi previne o serie de boli grave, precum cancerul de prostată şi bolile cardiovasculare. Dar, fără un organism sănătos, nici sexualitatea nu poate fi împlinită. Află ce poţi face pentru a nu intra într-un cerc vicios.

Reduce stresul, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi activitatea inimii, ne menţine în formă şi ne creşte speranţa de viaţă. Mai mult, combate durerile de cap şi, fiindcă ne creşte imunitatea, ne protejează de acţiunea microbilor cu care intrăm în contact. Iar beneficiile sexului nu se opresc aici. Sănătatea mintală este şi ea influenţată de calitatea vieţii sexuale, prin reglarea activităţii hormonale şi prin stimularea producerii unor neurotransmiţători esenţiali în acest sens.

Prelungeşte viaţa cu 10 ani

Dacă faceţi dragoste de două ori pe săptămână, vă prelungiţi în mod considerabil viaţa şi puteţi câştiga până la 10 ani în plus faţă de cei mai puţin activi la acest capitol. Concluzia a rezultat în urma unui studiu realizat în 2006 la Universitatea din Chicago, Statele Unite. În timpul actului sexual, creşte secreţia hormonului feminin estrogen, cu rol în protecţia vaselor de sânge şi a inimii, scăzând riscurile de boli cardiovasculare şi de infarct.Tot estrogenul menţine şi sănătatea sistemului osos, fiindcă previne decalcifierea oaselor, adică osteoporoza.

De asemenea, prin efectul de protejare a vaselor sangvine, scade şi riscul de demenţă. Între concluziile studiului se remarcă şi aceea că femeile care au căsnicii fericite trăiesc, în medie, cu patru ani mai mult decât semenele lor mai puţin împlinite din acest punct de vedere. În egală măsură, viaţa persoanelor cu sexualitate activă este mai lungă şi pentru că activitatea sexuală îmbunătăţeşte cu 20% capacitatea organismului de a lupta cu infecţiile. Implicit, aceste persoane au un organism mai viguro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 11 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 34 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°