Raportul de forţe dintre guvernare şi societate rămâne disproporţionat. Cu oricâtă reformă a statului am fi dopaţi, poziţia dominantă a Puterii în viaţa socială a fost păstrată intactă. Sursa: EVZ
Statul e stăpân, cetăţenii sunt servitori. Formula nu e forţată, e vorba de modul în care se împart resursele.
Nu ştiu ce conţine varianta Cotroceniului de revizuire a Constituţiei. Nu ştie nimeni, e un mister total, ca şi cum la acest proiect ar fi lucrat doar preşedintele Băsescu şi o secretară care scria după dictare. Dar instinctele îmi spun că revizuirea se concentrează pe parlament unicameral, reducerea numărului de parlamentari şi scurtarea mandatului prezidenţial. Teme redundante şi sterile. Revizuirea Constituţiei nu interesează pe nimeni pentru că, în forma aceasta, nu va obţine votul a două treimi din parlament. Caz închis.
Dacă preşedintele şi premierul au reuşit într-adevăr să ne plictisească cu ceva, atunci acel lucru este modificarea Constituţiei. Au tras cu gloanţe oarbe până au demonetizat ideea.
Un lucru cu adevărat important este să amendăm articolul privind prezumarea averilor licite. Sistemul politico-clientelar trăieşte sub protecţia acestui articol. Doctorul Brădişteanu a fost suspectat că a luat o mită de 4 milioane de euro. Parchetul a demonstrat că nu-şi putea justifica averea din venituri, dar nu i-au putut confisca vila pentru că nu aveau dovezi că e făcută din bani furaţi.
În România poţi fura în stil mare dacă respecţi câteva reguli: nu vorbeşti la telefon, eviţi flagrantul şi nu scrii într-un carneţel, ca idiotul, şpăgile pe care le-ai dat sau le-ai luat. Vameşii care acum fac arest preventiv au vile pe numele rudelor şi valize cu bani cash. Averile lor sunt intangibile pentru că nu sunt obligaţi să le justifice în justiţie. Procurorii au dovezi doar că au furat 1.000 de euro într-o t