Marian Chiriac (44 de ani) refuză categoric etichetele, atât pecea de erou maratonist pe care i-a oferit-o Discovery Channel, câtşi pe cea de ziarist, deşi practică această meserie din 1990. Aparticipat la maratoanele din Toronto, Atena, Berlin, la cele dinBucureşti şi din ţară de după '93, la cursele din Sahara, Olimp şiHimalaya, şi a câştigat titlul de campion naţional..., dar facetoate astea nu pentru premii, bani sau publicitate, ci doar pentrubucuria alergării.
Nu acceptă eticheta de ziarist, deşi este membru al Asociaţiei deInvestigaţii Media din Balcani, cu diverse colaborări înstrăinătate, deoarece în cei peste 20 de ani petrecuţi în diverseinstituţii din presă a văzut că nu e suficient să crezi că îţitrebuie doar "cinste si gramatică" - vorba lui nenea Iancu - pentrua deveni un bun jurnalist.
Suferinţa- maratonul Toronto
De mic şi-a dorit să alerge la un maraton, iar visul şi l-aîndeplinit acum 24 de ani. În fiecare dintre cele peste 15maratoane alergate a pierdut câte aproximativ 5 kg, dar cursapresupune şi multe alte suferinţe. Dar mai bine să-l lăsăm peMarian să ne povestească despre patimile de la unul dintremaratoanele alergate, cel de la Toronto, în 2008, pe alerg.ro: "Măapropii de kilometrul 30, pe malul lacului Ontario. Deodată măsăgetează o durere în coapsa piciorului stâng, o banală crampă, îmizic. Sunt minute lungi, în care mintea se separă de corp, ea urlă:«Nu renunţa, nu renunţa!», în timp ce biata carne spune: «Nu maipot, nu mai vreau!». De fiecare dată, la acest moment mă întreb dece prefer să mă chinui ca un prost. Dar mereu e ceva care măîndeamnă să merg înainte. Fibrele musculare zvâcnesc dureros, măard, cuţite ascuţite parcă îmi străpung carnea. Dar asta nu etotul. O centură ca de foc îmi înconjoară mijlocul, mă doare tarespatele în zona rinichilor. Asta ce o mai fi? Mă opresc puţin, darnu pierd mai mu
