Bătrâneţea este un dar al vieţii. Dincolo de acest adevăr universal valabil, tot ceea ce intervine în traiectoriile ei aparţine destinului. Cum îmbrătrânim este o chestiune de alegere. Însă Potrivirea este aceea care împlineşte cursul vieţii şi conferă oricărui apus tandreţea începutului de drum. Cum îmbătrânim este o alegere pe care o faci de foarte timpuriu. Meticulozitate, simţul umorului, auto-ironia nu apar odată cu parcurgerea cronologiilor ci de la începutul vârstelor.
Bătrânul era acela care centra familia. El era în mijlocul ei, unificator chiar al întregului neam de descendenţi, dominând cu autoritatea vârstei.
Vârstnicul avea rolul de însoţitor al prevârstnicilor neiniţiaţi sau nepregătiţi cu imprevizibilul ascuns în imediat. El era depozitarul şi legatarul moralităţii tinerilor care se pregăteau să intre în societate. El le dădea cea dintâi recomandare. Vârstnicul singularizează şi centrează în social, valorizând poziţia celor care-l însoţesc mai ales în spaţiul oficial şi monden.
Astăzi, recurenţa necazurilor în viaţa comunităţilor este cauzată de indiferenţa faţă de întâmplările prezentului şi anularea oricărui confort proiectat în viitorul apropiat.
De aceea vedem atât de multe prăbuşiri ale bătrânilor noştri într-o resemnare fără de sfârşit sau intraţi în bucuria simulantă pentru a păcăli plictiseala unei vieţi consumate liniar şi topită în banalitatea cotidiană.
Prezenţa lor ajută şi grăbeşte procesul de maturizare a generaţiilor apropiate. Maturitatea în istorie sau un fel de "ce vrei să devii când ajungi mare" traversează cronologiile şi modifică mentalităţi de la o generaţie la alta. În vechime, unul dintre primele semne de maturitate recunoscute de cutume şi pravile era dreptul de a atinge spaţiul destinat celor mai vârstnici şi de a împărţi cu ei ultimele noutăţi.
Înfrăţirea bărbaţilor egali în interiorul respo
