Eugen Cruteanu, secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, spune că nu se poate vorbi încă de un reviriment în adevăratul sens al cuvântului al pieţei construcţiilor, dar există semnale bune în acest sens.
"Semnale sunt că (piaţa construcţiilor - n. red.) o să-şi revină încet-încet, avem deja două trimestre de creştere economică succesivă."
După doi ani de criză ponderea pieţei construcţiilor în PIB s-a redus de la peste 10% în 2007 la sub 8-9% anul trecut, a declarat Mihai Rohan, preşedintele CIROM, patronatul din industria cimentului şi în acelaşi timp preşedintele Carpatcement Holding, în cadrul conferinţei "Mediafax Talks about Constructions".
PIB-ul s-a ridicat anul trecut la 122 mld. euro, iar piaţa construcţiilor a scăzut în ultimii doi ani cu aproape 50%.
Rohan a arătat, pe de altă parte, că există semnale de revenire a pieţei cimentului în anii următori, în condiţiile în care consumul de ciment ar putea creşte în următorii patru ani cu aproape o treime, pe fondul proiectelor de infrastructură ale guvernului. "Anul trecut am avut un consum de 322 de kilograme pe cap de locuitor şi estimăm să ajungem în 2015 la 423 kilograme, care se apropie de media europeană, însă ei au acest nivel de 20 de ani. Ei au deja autostrăzi, aeroporturi, spaţii de birouri etc."
Revigorarea pieţei construcţiilor depinde de investiţii, de prioritizarea proiectelor şi de îmbunătăţirea legislaţiei, a apreciat Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii. "Dacă acum doi-trei ani vorbeam de cea mai prosperă activitate din România şi eram invidiaţi, în acest moment situaţia este critică. S-a micşorat numărul de falimente, pentru că nu mai are cine să dea faliment, dar acest lucru nu înseamnă că piaţa şi-a revenit." El a spus că a avut loc o explozie imobiliară care nu a avut în spate o infrastructură dezvoltată