Adam Burakovski Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor Traducere de Vasile Moga Prefaţă de Stejărel Olaru Editura Polirom, colecţia „Historia“, 2011, 432 p. În Polonia, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu a fost percepută în primul rând ca o carte despre putere. Vasile Patilineţ, Virgil Trofin sau Manea Mănescu sunt nume fără nici o semnificaţie pentru cei din ţara mea. Nimeni nu ştie cine au fost, cum arătau sau cu ce se ocupau. Tocmai de aceea cititorii polonezi, chiar şi cei care‑şi mai amintesc de perioada comunistă sau cărora aceasta le provoacă încă anumite stări emoţionale, s‑au apropiat de Dictatura lui Nicolae Ceauşescu din dorinţa de a afla cum arăta un regim ce cultiva puterea pentru putere. Puterea absolută, al cărei unic scop este consolidarea la nesfârşit a puterii. Puterea ca narcotic care îl marchează nu numai pe dictatorul însuşi, ci şi pe cei din jurul său şi chiar întreaga societate, pe fiecare cetăţean care încă din copilărie era obişnuit să trăiască într‑un fel de sclavie. Cartea este un avertisment faţă de încredinţarea puterii unor persoane iresponsabile, care nu sunt în stare să‑şi stăpânească slăbiciunile. De asemenea, este o carte care vorbeşte despre faptul că sclavia e o stare de spirit, şi nu o realitate ca atare şi că a‑i rămâne tributar, indiferent de valorile morale pe care le împărtăşeşti, este ceva nerentabil. Eroii acestei cărţi, cei care n‑au fost pervertiţi, care şi‑au păstrat libertatea morală, au învins. N. Steinhardt, Corneliu Coposu şi mulţi alţii care au supravieţuit în libertate (adeseori în pofida încarcerării fizice) de‑a lungul întregii epoci comuniste s‑au dovedit a fi adevă­raţii învingători. Ion Mihai Pacepa, care la un moment dat s‑a săturat de sclavie şi a ales libertatea, a învins şi el. În schimb cei care au preferat sclavia, cum au fost Emil Macri sau Dumitru Popescu „Dumnezeu”, au pierdut,