Europenii construiesc autostrăzi, spitale şi chiar şi şcoli prin parteneriate public-private
Tranzacţiile realizate, anul trecut, prin PPP s-au ridicat la o valoare de peste 18 miliarde de euro
În vreme ce la noi încheierea proiectelor prin intermediul parteneriatelor public-private (PPP) nu reuşeşte să se materializeze, în restul Europei, un număr foarte mare de contracte sunt finanţate în acest mod.
Soluţia parteneriatelor public-private constă în cooperarea dintre autorităţile publice şi mediul de afaceri, în scopul asigurării finanţării construcţiei sau renovării unei infrastructuri sau furnizării unui serviciu, şi nu reprezintă o noutate la nivelul UE. Anul trecut, tranzacţiile realizate prin PPP s-au ridicat la o valoare de 18,3 miliarde de euro, fără includerea contractelor sub 5 milioane de euro, potrivit unui raport al Centrului European de Expertiză în PPP, cunoscut sub numele de EPEC.
Potrivit datelor EPEC, piaţa europeană a înregistrat, în 2010, o revenire în ceea ce priveşte contractele încheiate prin intermediul parteneriatelor public-private (PPP), în special în ceea ce priveşte valoarea acestora, faţă de 2009. Anul trecut, media per tranzacţie s-a situat la circa 163 de milioane de euro, peste media din 2009, care a fost de aproximativ 91 de milioane euro, dar mai mică decât cele înregistrate în anii 2007 şi 2008.
Creşterea mediei tranzacţiilor este explicată prin faptul că, anul trecut, s-a încheiat un număr mare de contracte de peste 500 de milioane de euro, printre care mai multe drumuri, autostrăzi şi căi ferate în Portugalia, Spania, Franţa şi Olanda, un spital universitar în Suedia şi unul în Marea Britanie, precum şi mai multe şcoli flamande în Belgia.
Marea Britanie rămâne piaţa cea mai activă în ceea ce priveşte numărul de contracte încheiate prin această metodă, dar Spania a devenit cea mai mare piaţ