Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La o săptămână de la nunta cu Kate, Prinţul William a salvat cinci oameni

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 mai 2011 ·

În prima săptămână după ce a revenit la baza de la Valley, Prinţul William, care este locotenent de zbor, a salvat cinci persoane, anunţă presa britanică. Sursa: Reuters

Luna de miere a cuplului regal nu a avut loc imediat după nunta din 29 aprilie. Acesta a fost norocul a cinci persoane care au fost la un pas de a-şi pierde viaţa în Ţara Galilor. Un bătrân de 70 de ani şi patru poliţişti au fost salvaţi de elicopterul prinţului, anunţă Daily Mail.

Miercuri, Prinţul William a revenit la baza aeriană de la Valley, în Ţara Galilor. La scurt timp a fost dată alarma pentru o salvare de urgenţă. Era vorba despre un bătrân de 70 de ani care suferise un atac de cord în timp ce se afla Lliwedd, un munte din parcul naţional Snowdonia. Prinţul, pilot pe un elicopter Sea King, efectuează operaţiuni de căutare şi salvare. Echipajul a reuşit să-l salveze miercuri pe bătrân, iar acesta a ajuns la spital.

Imediat după această misiune, echipajul lui William a fost solicitat într-o nouă operaţiune de salvare. De data aceasta era vorba despre patru poliţişti, blocaţi pe cel mai înalt masiv muntos din Ţara Galilor. Poliţiştii erau în afara orelor de program. În timp ce coborau de munte, unuia dintre ei i s-a făcut rău. Colegii săi au solicitat ajutor, iar mare le-a fost mirarea când au văzut că elicopterul salvator era pilotat de Prinţul William.

Pe 29 aprilie, William s-a căsătorit cu Kate, acum Ducesă de Cambridge. Evenimentul a fost urmărit de aproape două treimi din populaţia planetei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 39 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 45 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 5 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum 39 minute
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°