Poţi beneficia de reduceri substanţiale şi fără să mai aştepţi perioada soldurilor. Site-urile specializate oferă discounturi irezistibile, în scopul de a atrage noi clienţi.
«Suspans, adrenalină, filme cu James Bond sau Sherlock Holmes... sau poate „Trădaţi în dragoste“ şi „Vara ispitelor“...Te-ai gândit să faci parte dintr-un astfel de scenariu? Îţi propunem o oră de filaj conjugal sau de afaceri cu numai 49 de lei, plus 15% reducere din preţul de listă pentru următoarele ore de filaj». „Nu rata o aventură demnă de romanele lui Jules Verne! Un zbor cu balonul pentru două persoane și toast cu șampanie: 35 de lei pentru o reducere de 350 de lei din prețul total, «botez» tradițional al primului zbor, diplomă de «aventurier» și ghid turistic!“. „Cursuri de salsa pentru începători, cu numai 39 de lei, în loc de 150 de lei pentru opt ședințe“. „20 de lei un abonament la aerobic, nelimitat, timp de o lună, reducere 90%“. Acestea sunt câteva dintre ofertele prezentate de diferite site-uri de reduceri, cărora cu greu le poţi rezista.
Discounturi de până la 95%
Cum se ajunge la preţuri atât de mici? Site-urile de reduceri de grup (discounturi obţinute pentru toţi abonaţii site-ului, care achiziţionează cupoane pentru un anumit bun sau serviciu) negociază cu furnizorii în vederea alcătuirii unei oferte la un preţ minim. Furnizorii pot astfel să atragă clienţi noi, pe care să-i fidelizeze prin calitatea serviciilor oferite. Ofertele sunt valabile câteva zile.
Iată și procedura de urmat: îți creezi un cont pe site-ul respectiv, accesezi o ofertă, faci plata online, după care ți se generează un voucher, cu un cod unic de identificare, pe numele persoanei care îl va utiliza. După ce te-ai programat la furnizor, printezi voucherul, pe care trebuie să-l prezinți pentru a beneficia de serviciile cumpărate. În maximum 15 zile calendaristice din momentul a