Preocupările culturale ale craiovenilor de odinioară includeau şi dragostea pentru natură, implicit pentru lunca oraşului

La un an după debutul său în Arhivele Olteniei, doctorul în geografie Raul I. Călinescu scria, în 1923, despre frumuseţea Luncii Jiului, cunoscută astăzi sub numele de Parcul Tineretului, şi despre starea în care ajunsese ea din cauza nepăsării autorităţilor.

Găsim, în relatarea lui Călinescu, o alee ce ducea la Mofleni, „aşternută frumos cu pietriş, cu poduri întregi artistic lucrate, pe care lumea se plimba la aer curat; bulevardul făcut cu foarte mulţi bani pentru un scop bine determinat“, ce a devenit o dezamăgire pentru toţi cei care îşi făceau promenadele acolo. „Este (bulevardul - n.r.) astăzi complect dărăpănat: din bietele-i bănci n-au mai rămas decât dezolate bucăţi de bronz înfipte în pământ; printre arborii răriţi, uscaţi, jupuiţi, croncănesc lugubru corbii“.

Autorul îşi amintea cu drag de şcolarii care ieşeau să se joace „hoina“ sau să „colecţioneze“ plante din Lunca Jiului şi care, după nefericitul abandon al parcului de către autorităţi, nu mai aveau un loc curat şi îngrijit în care să-şi petreacă după-amiezile.

Cum se ajunsese aici? Primăria din Craiova de atunci decisese să mute „hasnaua de murdării“, gunoaiele adunate de prin curţi, drept la intrarea pe bulevardul dinspre Luncă, tăind astfel pofta de a se plimba a oricărui cetăţean. Şi, cum orice loc nepopulat şi neatrăgător devine ulterior un loc trist, lăsat în paragină, ea „a intrat în nenorocitele-i faze de dărăpănare, de tăiere şi batjocură“.

Aşa a devenit Lunca Jiului din anii 1920 un centru al nepăsării autorităţilor şi o ironie la adresa „ordonanţelor de higinenă“, cu care erau împânzite zidurile oraşelor, „o biată fantomă a celui de odinioară, suspinându-şi nostalgic suferinţa printre crengile uscate ale teilor ce-n nopţile de Mai din alt