Nimic pe pamant nu este atat de bogat si totusi atat de putin. Nu avem suficienta apa. 70% din glob este apa, dar numai 3% este potabila. Rezervele de apa dulce nu cresc, ci scad.
Fara apa pamantul va muri de sete pana in 2030. Orasul Vancouver este cufundat intr-un paradox. Are multa apa, dar nu este deloc potabila. Rezervoarele sale de apa ar putea umple 2.000 de bazine olimpice, dar sedimentele ce provin din roca mama o fac tulbure si imposibil de baut.
Solutia este construirea uneia din cele mai mari statii de filtrare din lume. Saparea unui tunel prin care sa transporte apa netratata spre statie si un al doilea tunel prin care sa transporte apa curata spre oras. Doua tuneluri imense sapate in stanca pe o distanta de 7 km, destinate rezolvarii problemei acestui oras.
Costul total al proiectului - 600 milioane de dolari. Cele doua tuneluri formeaza impreuna cel mai mare proiect din istoria Canadei- Seymour Capilano. Inginerii sapa 7 km in Muntele Grouse, doua miliarde de tone de granit.
Un singur tip de echipament poate face asta: masina de gaurit tuneluri, o bormasina uriasa cu 26 de lame de otel in jurul unui cap de 4 m latime. Poate sapa 3 m de stanca pe ora. Patru motoare electrice uriase rotesc capul burghiului de 13 ori pe minut, taind stanca precum cutitul untul.
Acelasi tip de utilaj a sapat si tunelul de sub Canalul Manecii. Scoate afara 70 de tone de stanca pe ora. Molozul se foloseste la construirea autostrazilor din Vancouver, nu se iroseste nimic. Pentru a finaliza acest proiect mamut este nevoie de 100 de muncitori si de aproximativ 2 milioane de ore de munca.
In final, cetatenii Canadei vor avea la robinet apa de calitatea celei imbuteliate. Proiectul Seymour Capilano inseamna mai mult decat kilometri de tunel. El este masura efortului pe care oameni il fac ca orasul sa nu moara
