Dependenţa de nicotină este o boală care se tratează cu voinţă şi medicamente, dar puţini fac acest pas. „Adevărul“ a stat de vorbă cu doi medici despre cea dintâi dilemă a unui fumător tentat să se lase, ceea ce a fost mult mai uşor decât dacă ne-am fi prezentat la cabinet ca pacienţi.

Istoria nu a consemnat cine a rulat şi a fumat prima ţigară şi se pare că ultimul fum nu se va risipi prea curând. Anonimatul celui care a tras în piept pentru prima dată a generat un altfel de anonimat, acela al miliardelor de oameni din toată lumea care fumează şi ştiu sau nu vor să ştie că mor mai repede, în tăcere.

Acest viciu poate părăsi uşor viaţa unei persoane, dacă există voinţă şi ajutor medical. Iar primul pas este cel mai important, o spun medicii. Primul pas nu are o definiţie exactă, pentru că fiecare fumător îşi face propriile planuri: „mă las după Crăciun", „mai fumez un trabuc de Revelion şi gata", „pe plajă la greci n-o să am poftă şi renunţ" sau „aştept să trec de 30 de ani".

Lumea medicală avertizează periodic că tutunul face rău organismului, ţigările s-au scumpit an de an, fumătorii au fost scoşi din baruri şi din restaurante, iar tendinţa generală este ca pufăitul să fie interzis şi în spaţiile publice. Cu toate acestea, fumătorii sunt nişte răsfăţaţi, se alintă şi se păcălesc că vor trăi normal şi că au dreptul să fumeze, să facă ce vor.

De pildă, Asociaţia Fumătorilor din România publică studii care arată că şi nefumătorii se îmbolnăvesc de plămâni. Membrii organizaţiei se mândresc că printre fumătorii celebri se află Sammy Davis jr şi David Bowie şi conchid că „ţigara şi creaţia merg în paralel şi se completează reciproc". În limbajul non-medical, această abordare a problemei fumatului s-ar numi o aroganţă periculoasă, amânarea la nesfârşit a abandonului de nicotină fiind o filosofie de viaţă fără axiome.

O mâ