Un fost membru explică paşii spre cariera de legionar. Cei admişi iau 1.000 de euro lunar, dar misiunile aduc 20.000 dintr-un foc.
1 /.
Când şansa unei cariere li se pare destul de slabă, şi lipsa banilor îi apasă, mii de români văd în Legiunea Străină o scăpare. Aşa s-a întâmplat şi cu Eugen (EX, cum îi spun camarazii din Legiune), care a activat între 2001 şi 2006. Avea 18 ani, pornise "pe căi greşite", şi banii erau o mare problemă, după cum chiar el recunoaşte.
La centrul de recrutare de la Aubagne (lângă Marsilia) a ajuns la capătul unei aventuri formidabile prin Europa. Nu a reuşit să ia viză, aşa că le-a plătit unor oameni 400 de dolari ca să îl ascundă în podul trenului care l-a purtat la Viena. După care a ajuns în Italia, iar de acolo, cu ajutorul unui preot, în Franţa. Cu ultimii bani şi cu borseta sa din piele, i-a plătit taximetristului cursa spre Aubagne.
Acum, la porţile Legiunii se poate ajunge simplu. Autocarul spre Marsilia costă 100 de euro. Sau 140 de euro dus-întors, deoarece mulţi fac cale întoarsă. După 5 ani petrecuţi în Legiune, EX şi-a dat seama că românii au parte de multe informaţii false despre această armată profesionistă a Franţei.
Cel mai mare mit e că Legiunea e pentru duri cu pachete de muşchi: "Eu aveam 30 în braţ şi 70 kg. Ei au nevoie de oameni motivaţi, că soldat ştiu ei cum să te facă". A ţinut să risipească miturile cu site-ul www.legiuneastraina.ro, lansat anul trecut.
CONDIŢII ŞI PROBE
Poţi fi scund, dar trebuie să fii rapid şi sănătos tun
Trebuie să ai între 17 şi 40 de ani. Minorii au nevoie de procură de la părinţi. Vei fi respins dacă suferi de boli grave. Cei cu probleme de vedere pot folosi ochelari/lentile. Nu există limită de înălţime.
Nu vei fi admis dacă îţi lipseşte un deget sau ai probleme locomotorii. Nu tre