Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Bărbat, Emil Goța și Marius Rotar – câștigătorii turneului “Supremia Golf Cup” de la Pianu de Jos

Publicat in Alba24, sâmbătă 7 mai 2011 ·

Cea de a treia ediţie a Supremia Golf Cup s-a desfăşurat, sâmbătă, în incinta Clubului de Golf “Paul Tomiţă” din Pianu de Jos. Evenimentul, organizat de compania “Supremia Grup” a urmărit stimularea practicării sportului în aer liber, dar şi exploatarea potenţialului business.

Ca în anii precedenţi, la turneu au fost aşteptaţi să participe peste 200 de persoane, reprezentând elita jucătorilor de golf amator din ţară şi străinătate, parteneri şi colaboratori ai companiei, dar şi reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi mass media. Anul acesta, s-au înscris 38 de jucători, printre care Ioan Popa (Transavia), care este considerat ”revelaţia” ultimelor turnee de golf, Dorin Mateiu (Elit), Emil Goţa (Elis Pavaje) şi Daniela Sima (Sellgros). Chiar dacă temperaturile au fost mai scăzute faţă de cele specifice sezonului şi vântul a înregistrat unele intensificări locale, acestea nu au împiedicat desfăşurarea turneului.

Supremia Golf Cup este un turneu open, iar înscrierea a fost liberă. Anual, la această competiţie participă jucători de golf amatori, legitimaţi la cluburile de golf membre ale Federaţiei Române de Golf sau Federaţiei Internaţionale de Golf.

Compania “Supremia Grup” a fost înfiinţată în urmă cu 11 ani, în 2000, cu un capital privat integral românesc şi este liderul pieţei de ingrediente alimentare din România. În cursul acestui an, “Supremia Grup” a inaugurat noul sediu central al companiei, la Alba Iulia, o investiţie de peste 9 milioane de euro. Cifra de afaceri a companiei a atins în 2010 pragul de 24 de milioane de euro.

Supremia Golf Cup – 7 mai 2011

Categoria Juniori – Mădălina Bunea, 26 pct

Categoria Lady – Mihaela Mureşan, 28 pct

Categoria a II-a, Locul I – Marius Rotar, 42 pct

Categoria a II-a, Locul II – Florin Popa, 40 pct

Categoria a II-a, Locul III – Cristian Biriş, 36 pct

Categoria I, Lo

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 12 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Ai ceva de comentat?!

HotNews acum 41 minute
Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala româ

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 7 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 8 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 11 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 7 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°