Teoretic, Ştiinţa ar putea evita retrogradarea dacă va reuşi să obţină trei victorii în ultimele trei etape de campionat n meciurile cu Dinamo (a), Bistriţa (d) şi Mediaş (a)
Meciul atât de important cu Oţelul Galaţi a fost... decis de erorile de arbitraj ale unui asistent, Orbuleţ, cel care nu a semnalizat poziţii de ofsaid la cele două goluri ale gazdelor. Aceste greşeli de arbitraj în favoarea actualului lider al campionatului, Oţelul Galaţi, au fost evidenţiate, printre alţii, şi de fostul mare arbitru Adrian Porumboiu, în prezent sponsorul grupării FC Vaslui, şi de Marian Iancu, finanţatorul Timişoarei, cele două formaţii fiind în luptă directă cu gălăţenii pentru titlul campionatului. Marian Iancu a spus la Digi Sport că în acest final nebun de campionat „se arbitrează pentru Oţelul Galaţi“, adăugând că gruparea pe care o patronează, FC Timişoara, nu se teme de programul din ultimele trei etape, ci îi este frică mai mult de arbitrii care „sunt mână în mână cu Marius Stan (preşedintele Oţelului Galaţi - n.r.)“.
Această înfrângere a Universităţii Craiova la Galaţi, coroborată cu rezultatul de egalitate al Gloriei (Bistriţa - Gaz Metan Mediaş 0-0), a făcut ca între cele două formaţii candidate la retrogradare, Craiova şi Bistriţa, să existe o diferenţă de patru puncte, dar antrenorul interimar al Ştiinţei este încă optimist. „Cred că nu meritam să pierdem astăzi (joi - n.r.). Am făcut un joc bun, mai ales în repriza a doua, pe care am dominat-o şi în care am şi marcat. Consider că ambele goluri ale Oţelului au fost, din punctul meu de vedere, dubioase, din poziţii suspecte de ofsaid. Dacă vom continua să jucăm cum am făcut-o astăzi, avem şanse de a ne salva de la retrogradare. Îmi doresc ca Oţelul să fie campioană, pentru că am antrenat şi eu trei ani aici“, a spus Aurel Ţicleanu la conferinţa de presă.
Mititelu: Suntem cu un picior în