Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punctul culminant al stresului: drumul spre serviciu. Află cum să scapi de timpii morţi ca să ai o călătorie plăcută

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 mai 2011 ·

Un grup de cercetători americani au analizat comportamentul a câtorva sute de oameni care petrec, în fiecare zi, cel puţin două ore în mijloacele de transport în comun. Ei au ajuns la concluzia că cele mai negre gânduri îi bântuie pe americani în drumul spre serviciu. Sursa: ALEX NEGREASursa: ALEX NEGREA

1 /.

Americanii fac un păcat capital în drum spre serviciu, spun cercetătorii care au chestionat câteva sute de oameni. Se gândesc şi meditează asupra celor mai urâte lucruri care li se întâmplă zi de zi: stresul de la birou, traficul infernal, "colegii" de drum neciopliţi şi, uneori, problemele de acasă. Dacă ne uităm în autobuze sau în metrou, aceeaşi impresie ne-o pot lăsa şi românii.

Psihologii explică oarecum comportamentul oamenilor care nu se pot detaşa de sarcinile de la muncă nici atunci când merg spre birou, dar nici atunci când fac cale întoarsă spre casă. "Din inerţia de zi cu zi, oamenii au tendinţa ca în timpii morţi de peste zi să se gândească la probleme. Timpii morţi pentru români înseamnă, de multe ori, timpul pe care şi-l petrec în trafic", spune psihologul Keren Rosner.

Un loc de muncă fără satisfacţii te duce la depresie

Rosner mai spune că dispoziţia întregii zile poate fi influenţată decisiv de obstacolele întâlnite în drum spre birou. "Un autobuz aglomerat te enervează din prima clipă, nu? Nu te poate face să te gândeşti decât la cum să faci să ieşi mai repede din el. Dacă ai şi un serviciu la care nu mergi din plăcere, pentru că nu te motivează în nici un fel, nu te poţi centra decât pe partea rea a lucrurilor". Din această cauză, spune psihologul, românul ajunge la birou cu un anumit simptom: cel al enervării excesive. Şi din această cauză randamentul în timpul programului este mai scăzut.

Andrei are 27 de ani şi petrece zilnic câte 90 de minute în metrou, în drum spre serv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 16 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 40 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°