România nu are cea mai mare inflaţie din UE din cauza tensiunilor de pe piaţa globală a petrolului, a crizei alimentare despre care se vorbeşte acum sau a supraîncălzirii economiei. În România preţurile cresc pentru că în continuare se vând bine bunurile şi serviciile, în ciuda faptului că sunt din ce în ce mai scumpe.
Viaţa în al doilea cel mai sărac stat din UE continuă să se scumpească pentru că economia nu funcţionează, pentru că nu există o competitivitate reală, pentru că statul acceptă în continuare o economie neagră de peste 30% din PIB şi asigură un mediu egal pentru toţi jucătorii.
Mai mult decât atât, statul este el, în mod direct, o sursă de scumpiri. Majorarea TVA de anul trecut şi creşterea preţurilor administrate, la utilităţi, scumpesc viaţa.
Problema lipsei de competitivitate este însă cea mai gravă. Când succesul unei afaceri depinde, de prea multe ori, de funcţionarii de la Fisc pe care îi cunoaşte patronul sau de culoarea politică a acestuia, ideea de concurenţă este o glumă. Când an de an sunt aceleaşi cinci-şase firme care îşi împart toate proiectele majore de reabilitare sau construcţie de drumuri naţionale, de exemplu, ideea de concurenţă este o glumă proastă.
Oficiali de stat, chiar şi ai BNR, continuă să vorbească despre sursele externe de inflaţie, respectiv cotaţiile grâului şi ale petrolului de pe bursele de mărfuri. Cifrele arată însă cu totul altceva. Aceeaşi criză alimentară globală şi aceleaşi tensiuni din Libia s-au tradus într-o inflaţie medie anuală în UE de doar 3% în martie, faţă de 8% în România. Pentru că economiile lor merg, pentru că economiile lor sunt competitive.
Aceleaşi tensiuni legate de piaţa globală a petrolului s-au tradus în scumpirea benzinei cu 18,6% în România, în perioada 19 aprilie 2010 - 18 aprilie 2011, în timp ce în Cehia, de exemplu, scumpirea a fost de 14,3%, în Italia de 1
