Warren Buffett, preşedintele consorţiului Berkshire, s-a întâlnit, joi, la o staţiune din Arizona cu alţi 60 de miliardari americani care au promis să-şi doneze jumătate din avere unor scopuri caritabile, relatează CBS News. În cadrul reuniunii, miliardarii americani care s-au alăturat campaniei "Angajamentul de a dărui/ The Giving Plege", lansate de Bill Gates şi Buffett în vara anului trecut, au avut ocazia să se cunoască mai bine şi să vorbească despre promisiunea făcută.
Buffett spune că la începutul întrunirii îi cunoştea pe doar 12 dintre cei 61 de filatropi prezenţi, însă până la sfârşitul serii a reuşit să-şi facă alţi 40 de prieteni. "Toţi cei prezenţi au făcut mai mult decât să-mi îndeplinească aşteptările", a povestit el pentru Associated Press. Accesul presei nu a fost permis, însă Buffett le-a dat de înţeles jurnaliştilor americani că grupul de filantropi este în continuare dispus să doneze o mare parte din averile personale unor scopuri nobile.
De la lansarea provocării, 69 de persoane şi cupluri şi-au asumat iniţiativa. Melinda Gates, soţia cofondatorului Microsoft Bill Gates, spune că a fost încântată de entuziasmul şi receptivitatea unor oameni care au vorbit deschis şi sincer deşi nu se cunoşteau. Femeia povesteşte că la un moment dat a început o discuţie despre cele mai mari greşeli pe care le-au făcut oamenii în calitate de filantropi.
Concluziile întâlnirii şi "planul de atac" al filantropilor
În sine, angajamentul nu presupune ca miliardarii să lucreze împreună pentru a face rost de cât mai multe fonduri. Cu toate acestea, reuniunea care s-a încheiat vineri a legat mai multe prietenii între filantropi care urmăreau să ajute aceleaşi segmente, folosind metode diferite, spun cei care au participat.
S-au împărtăşit filozofii legate de filantropie şi de modul în care s-ar putea combina efortul mai multor persoane pentru