Cel mai mare eveniment motociclistic din Transilvania din acest an s-a încheiat sâmbătă. Organizat în cadrul campaniei "Să ne respectăm în trafic", marşul pe două roţi intitulat "Asigură-te" s-a terminat la Băile 1 Mai, după ce vineri dimineaţă a pornit tot din Bihor.
Sute de motociclişti din cinci judeţe, dar şi din Ungaria, au intrat în Oradea în jurul orei 16, după care au făcut un tur al oraşului, însoţiţi fiind de maşini ale Poliţiei. După ce au străbătut oraşul, riderii s-au dus spre Băile 1 Mai, unde vor rămâne peste noapte.
Ca o răsplată pentru sutele de kilometri parcuşi, participanţii de la marş vor chefui la o petrecere "moto", la fostul cazino, pentru ca duminică, să se îndrepte spre case, cum altfel, tot pe două roţi...
Organizat de nouă cluburi de motociclişti din Transilvania, marşul a avut ca scop atragerea atenţiei şoferilor, care, în opinia riderilor, trebuie să fie mai atenţi pe şosele şi să acorde prioritate motocicliştilor când li se cuvine.
Marşul a debutat cu un incident, căci vineri, la plecarea de la Real II din Oradea, unul dintre motociclişti a căzut cu motocicletă cu tot, din cauza gropilor de pe şosea. Cel mai mare eveniment motociclistic din Transilvania din acest an s-a încheiat sâmbătă. Organizat în cadrul campaniei "Să ne respectăm în trafic", marşul pe două roţi intitulat "Asigură-te" s-a terminat la Băile 1 Mai, după ce vineri dimineaţă a pornit tot din Bihor.
Sute de motociclişti din cinci judeţe, dar şi din Ungaria, au intrat în Oradea în jurul orei 16, după care au făcut un tur al oraşului, însoţiţi fiind de maşini ale Poliţiei. După ce au străbătut oraşul, riderii s-au dus spre Băile 1 Mai, unde vor rămâne peste noapte.
Ca o răsplată pentru sutele de kilometri parcuşi, participanţii de la marş vor chefui la o petrecere "moto", la fostul cazino, pentru ca duminică, să se îndrepte spre case, cum alt