Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România nu a ieşit din criza economică, dar ieşim din recesiune

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 7 mai 2011 · ·

Traian Băsescu a declarat astăzi, după întălnirea cu FMI ca pentru anul 2012 s-a propus o creştere economica de 3,5% . Preşedintele a mai declarat că deşi Romănia a ieşit din recesiune, ţara nu a trecut de criza economică care afectează încă întreaga Europa. Unul dintre obiectivele majore pentru 2011 este optimizarea instituţiilor de stat precum Oltchim sau Poşta Romana, a declarat preşedintele.

Băsescu a spus că vrea ca obiectivele noului acord să fie clare pentru toată lumea, astfel încăt să nu mai existe speculaţii. Potrivit preşedintelui, acordul nu vizează o situaţie dificilă în care se află ţara, ci continuarea reformelor şi creşterea economică.

"Prognoza pentru 2011 se menţine. Creştere de 1,5 a PIB faţă de 2010. Şi pentru 2012 ne propunem un obiectiv prudent. Adică o creştere de 3,5, revizuită de la 4,5 din PIB, menţinând obiectivul de deficit pentru 2012. Pentru trimestrul I al 2011 s-a realizat deficitul prognozat, extrem de lejer cu un spaţiu disponibil, care este generat de nerealizarea investiţiilor. Sperăm să recuperăm aceste investiţii. Putem fi optimişti, dar este nevoie de prudenţă. Nu putem să spunem :Să înceapă veselia, este nevoie de prudenţă, a declarat Băsescu.

Băsescu a mai spus că vrea să spulbere o minciună propagată de televiziuni, şi anume ideea că sunt mai ieftini cartofii din Egipt. El a spus că în Egipt, nimeni nu plăteşte subvenţii pentru cartofi.

Băsescu a mai vorbit despre obiectivele pentru anul 2011.

"2001 este anul in care obiectivul major este optimizarea regiilor statului, a societătilor cu capital majoritar de stat. Aici nu am nici o ezitare să vorbesc public despre cateva dintre aceste societăţii care sunt in atenţie pentru 2011, mă refer la complexele energetice Turceni si Rovinari, Termoelectrica, Oltchim, Poşta Romană si multe altele. Pierderile lor sunt plătite de fiecare roman, le plătim pentr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 14 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 26 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 29 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 39 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 13 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°