Euro a scăzut cu peste 1% faţă de dolar, ajungând vineri seara la 1,44 de dolari, în urma zvonurilor că Grecia ia în calcul abandonarea monedei unice.
Revista germană „Der Spiegel" a scris că vineri a avut loc o întâlnire la Luxemburg în care s-a discutat ieşirea Greciei din eurozonă. Această afirmaţie a fost negată cu vehemenţă de Grecia şi de Germania. Şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a dezminţit chiar şi informaţia că o reuniune a avut loc vineri la Luxemburg. Totuşi, mai târziu alte publicaţii au confirmat că miniştri de Finanţe din cinci ţări ale eurozonei s-au întâlnit la Luxemburg. Reprezentanţii Germaniei, Franţei, Italiei, Spaniei şi Greciei ar fi discutat probleme legate de UE, inclusiv situaţia financiară a Portugaliei, Irlandei şi Greciei, transmite BBC.
„Scenariu catastrofic"
Grecia a dezminţit „categoric" ipoteza abandonării euro. „Articolele de acest tip minează eforturile Greciei şi nu servesc decât speculatorilor", a declarat pentru AFP o sursă din cabinetul premierului Georgios Papandreou, referindu-se la articolul din „Der Spiegel".Şi ministrul francez al Finanţelor a caracterizat ipoteza ieşirii Greciei din Zona Euro drept „total fantezistă". Potrivit „Der Spiegel", ministerul german de Finanţe a evaluat, într-o notă internă, scenariul catastrofic pe care l-ar declanşa ieşirea Greciei din Zona Euro. Dacă Grecia renunţă la euro şi adoptă o monedă naţională, „aceasta va conduce rapid la o depreciere considerabilă a noii monede naţionale în raport cu euro", arată această notă.